VIDEO Ciucă: Alianţa cu PSD, o problemă pe care trebuie să o explicăm de fiecare dată

Sursa foto: Nicolae Ciucă

Candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al ţării, Nicolae Ciucă, admite că alianţa la guvernare cu PSD a fost „un moment greu de înţeles şi greu de explicat”, el mărturisind că alăturarea de PSD este „o problemă” care trebuie „explicată de fiecare dată” în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. 

Nicolae Ciucă admite că sunt „foarte mulţi membri, simpatizanţi ai PNL care nu înţeleg” alianţa cu PSD la guvernare din ultima perioadă.

„A fost un moment, cu o decizie politică, pe o construcţie politică greu de înţeles şi greu de explicat, pentru că sunt foarte membri ai PNL, simpatizanţi liberali, care nu înţeleg chestiunea aceasta. Eu merg pe stradă şi vorbesc cu oamenii şi singurul lucru care-mi spun: «dom-le, da…cu PSD-ul?» Zic: «Oameni buni, în această construcţie politică am reuşit să trecem ţara…»”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un interviu difuzat, joi seară, de Antena 3

Întrebat dacă este pentru el o problemă alianţa cu PSD în această campanie electorală, Nicolae Ciucă a răspuns: „Este o problemă pe care trebuie să o explicăm de fiecare dată”.

„Eu sper (ca oamenii – n.r.) să înţeleagă. Este greu de convins un om care îşi aduce aminte de toate problemele care au fost generate în perioada în care au fost luate nişte decizii de nişte lideri ai Partidului Social Democrat şi oamenii nu pot să uite, nu pot să treacă uşor peste asta. Ne aducem aminte de toate acele chestiuni cu Ordonanţa care a scos sute de mii de oameni în stradă, 10 august, deci sunt chestiuni pe care oamenii nu le uită şi nici nu le cere nimeni să le uite”, a adăugat liderul liberal.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: