Ciucă: Am primit, cu evlavie şi recunoştinţă, ”Crucea Bucovinei”

Nicolae Ciucă/ Facebook
Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, după ce a primit ordinul eparhial ”Crucea Bucovinei”, că este ”unul dintre cei care cred cu tărie că tot ceea ce facem pentru biserică are ca scop susţinerea unuia dintre stâlpii de bază ai naţiunii române”.

”Am primit, cu evlavie şi recunoştinţă, «Crucea Bucovinei», cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor”, a arătat Ciucă, duminică, într-o postare pe Facebook.

Ceremonia a avut loc la Mănăstirea Voroneţ, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanu, episcop-vicar al arhiepiscopiei.

”Acordarea acestui ordin eparhial mă onorează şi mă bucură. Sunt unul dintre cei care cred cu tărie că tot ceea ce facem pentru biserică are ca scop susţinerea unuia dintre stâlpii de bază ai naţiunii române”, a adăugat el.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă (PNL), a primit Ordinul eparhial ”Crucea Bucovinei” din partea Arhiepiscopiei Sucevei, în cadrul unei vizite făcută de acesta la Mănăstirea Voroneţ.

”În biserica mare a mănăstirii cu hramul <Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă> a avut loc un moment deosebit în cadrul căruia domnul Nicolae Ionel Ciucă a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, cea mai înaltă distincţie a eparhiei, Ordinul «Crucea Bucovinei», înmânată de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Sucevei.

Nicolae Ciucă a mulţumit pentru acest dar şi a subliniat că este datoria fiecăruia să se implice în susţinerea valorilor creştin-ortodoxe româneşti.

”Chiar nu mă aşteptam. N-am făcut altceva decât să ajut atât cât de mult am putut. Am considerat că prin ceea ce facem pentru Biserica Română nu facem nimic altceva decât să continuăm să clădim şi să susţinem unul din stâlpii de bază ai naţiunii române. Şi aşa cum a prezentat maica stareţă aici, tot ceea ce s-a întâmplat, de la decizia de a construi această mănăstire până astăzi, şi noi ne bucurăm şi ne mândrim că, iată, avem monumente unicat în lume, tot la fel cred că trebuie ca fiecare dintre noi să gândim ce lăsăm în urmă măcar spre păstrare, dacă nu spre construire pentru generaţiile care vin. Vă mulţumesc încă o dată, sunt onorat!”, a transmis Nicolae Ciucă.

La final, oaspeţii au vizitat şi muzeul Mănăstirii Voroneţ.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: