Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că a susţinut ca măsurile fiscale să fie echilibrate cu reducerea cheltuielilor bugetului de stat, adăugând că băncile din România trebuie să sprijine, să capitalizeze companiile româneşti. Ciucă a menţionat că şi-a luat angajamentul, în nume personal şi al ministrului de Finanţe, ca tot ceea ce va însemna modificarea fiscal-bugetară pentru viitor să se petreacă după o perioadă suficient de mare, de cel puţin 6 luni.
„Ne aflăm faţă în faţă cu cei mai performanţi oameni de afaceri din România care merită aprecierea noastră, merită consideraţia şi merită să fie promovaţi ca model pentru tot ceea ce înseamnă creativitatea, inovaţia, ambiţia, munca, dăruirea, stăruinţa, tenacitatea pentru a reuşi în afaceri. Chestiunea aceasta s-a văzut şi a fost cât se poate de încurajatoare, dacă ne uităm la o cifră care spune totul despre ceea ce înseamnă consolidarea mediului de afaceri din România: anul trecut, 2022, nu că aş fi fost prim ministru, n-am niciun merit, dar numărul firmelor nou înfiinţate a ajuns la 152.000, ceea ce reprezintă cel mai mare număr din istoria noastră post decembristă”, a afirmat Ciucă, la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, organizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România.
El a menţionat contextul internaţional „cât se poate de volatil şi de sensibil” în care se află ţara noastră, menţionând că „piaţa economiei este foarte sensibilă la un cadru de securitate destul de efervescent”.
„Suntem ţară de graniţă a Ucrainei, suntem nu departe de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, suntem într-o zonă, regiunea Mării Negre, cu tot ceea ce înseamnă zona Balcanilor de vest, zona conflictelor îngheţate din jurul Mării Negre şi vrem, nu vrem toate aceste chestiuni impactează, produc consecinţe şi pentru mediul de afaceri. De aceea, spuneam de responsabilitatea oricărui lider, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, trebuie să se concretizeze în a încuraja orice formă de dialog, orice formă de parteneriat”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News