Ciucă: Azi e ziua românilor de pretutindeni. Celor care sunt departe le urăm să se întoarcă acasă

Liderul PNL, Nicole Ciucă, a ținut astăzi un discurs la Slatina.

„Suntem în fața dvs după o zi în care am luat la pas județul și împreună cu echipa PNL Olt am mers să susținem candidații la primărie în localități importante, de vază! Îmi aduc aminte ca zicea domnul Stirbu că la Izbiceni, este cea mai cunoscută localitate din județul Olt. Cea mai importantă cred ca este Sâmburești, nu văd pe cineva care să dea roșiile pe vin. De regulă mergem în fiecare filială pentru a da energie organizațiilor astfel incat sa derulam campaniile așa cum trebuie. La Olt nu este nevoie, este energie suficientă, este un vulcan care erupe intr-una. Bag de seama ca domnul de Mezzo se trage de undeva de la poalele muntelui Etna.

Astăzi este ziua românilor de pretutindeni. Mi-a plăcut foarte multe când a spus Mario că va fi primarul tuturor slatinenilor. Dati-mi voie să le spunem tuturor românilor să muncească cu spor și să se întoarcă cu bine acasă. În ultimele trei zile, cand am fost cu toții la Argeș, la Florica, apoi la Pitești, am sărbătorit 149 de ani, cel mai longeviv partid din Europa, am plecat direct la Dolj, la mine casa. Am fost ieri la Dolj, astăzi la Olt.

Vorbim despre principiile PNL, despre ceea ce suntem noi, față de cea ce ne-am asumat, să apărăm familia, comunitatea, inițiativa particulară, sa facem în așa fel incat ceea ce tine de mediul de afaceri să se extindă, doar așa se poate dezvolta. Acolo unde s-a reusit sa se realizeze o dezvoltare liberala, in munciipiile, orasele unde avem administrație liberală, primele opt în topul celor mai dezvoltate județe sunt liberale. Acolo primarii nu fac altceva decât să dezvolte, să investească. Este incredibil cand avem atatea fonduri europene, să se discute la nivel de județ de doar zeci de milioane investiții. Avem localitati unde avem 4,1 milioane de euro

Acolo s-a dezvoltat scoala, invatamant, centre de inovare și dezvoltare. Acolo se discuta de centre de performanța, unde vin străini sa invete .Se discuta de un parteneriat absolut necesar între autorități , mediul de afaceri și instituțiile de invatamant. Am glumit cand m-am referit la temperamentul vulcanic al lui Mario. Ei știu mai bine ceea ce este în plan local. Nu cred ca trebuie sa venim oamenilor să le spunem ce trebuia făcut și nu s-a făcut, ei știu mai bine. Eu cred că trebuie să câștigăm timp sa le spunem ce facem, ce putem face, iar primarul trebuie sa vina alaturi de oamani. Aici sunt oameni care au venit din proprie initiativa. Au venit oameni care ne-au spus că vor să facă parte din echipa noastra.

Aici în fața dvs, asta nu este o virtute, este o responsabilitate pentru Mario de Mezzo si echipa lui. În momentul de față vreau să mai subliniez două chestiuni. Ieri la Dăbuleni am subliniat un lucru care mi s-a părut absolut excepțional. Acolo cel puțin 40% din oameni, erau tineri. Și aici primarii dar si oamenii care au venit să îi susțină sunt tineri. Ei vad în PNL un partid care se angajează cu responsabilitate să pregătim ștafeta. Dragi tineri vă mulțumesc că sunteți alături de noi. În același timp v-aș ruga pe voi tinerii sa îi vedeți pe părinții și bunicii voștri, sa nu uitați că suntem ceea ce suntem datorită lor Noi PNL suntem considerați ca fiind partidul clasei de mijloc, partidul celor cu spirit antreprenorial. Astăzi am realizat ca susținem clasa de mijloc, doar ca ne-am focalizat pe clasa de mijloc din mediul urban

În radiografia satului românesc, diferența dintre sat și oraș este mare, tragedia este cand vedem cei puțini cu un nivel de trai ridicat și cei mulți cu un nivel scăzut de trai.  Trebuie sa ne asumăm și formarea clasei de mijloc din mediul rural. Vom veni în curând cu o strategie pentru revitalizarea satului românesc
Tuturor ne place sa spunem că veșnicia s-a nascut la sat, este de datoria noastră să nu o lăsăm să moară acolo!”, a spus Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: