VIDEO Ciucă către Maia Sandu: Rezistați! România vă sprijină în lupta pentru democrație și destinul european

Sursa foto: Pinterest

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis, luni seară, un mesaj preşedintelui R.Moldova, Maia Sandu, şi autorităţilor din această ţară: ”Rezistaţi!”. El a adăugat că România este alături de R.Moldova în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european. ”Forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din R.Moldova ar putea fi irosit”, a subliniat Ciucă.

”În ciuda unei imixtiuni care pare de-a dreptul uriaşă, cetăţenii Republicii Moldova au ales viitorul european pentru ţara lor. Nici nu mai contează cu cât, ci doar că opţiunea «Da» a strâns peste jumătate din voturile exprimate. R.Moldova va fi membră a Uniunii Europene, Maia Sandu va fi preşedinte, chiar dacă are nevoie să învingă în al doilea tur”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video publicat luni seară pe paginsa sa de Facebook.

El le-a transmis ”felicitări şi mult curaj” Maiei Sandu şi tuturor autorităţilor din R.Moldova.

”Ei toţi se confruntă şi se vor confrunta, pe măsură ce turul al doilea se apropie, cu presiuni din partea unor forţe finanţate din exterior şi care nu au nimic de-a face cu democraţia. Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din R.Moldova le spun un lucru: rezistaţi! România este alături de voi în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european. O lecţie puternică a dat lumii diaspora din R.Moldova: nu contează cine vrea să saboteze votul, voinţa oamenilor buni, liberi şi drepţi va învinge mereu. După votul de ieri, reiese clar ca lumina zilei că forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din R.Moldova ar putea fi irosit”, a conchis Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: