Ciucă//Centenarul Mausoleului de la Mărășești: Nu vom părăsi niciodată traiectoria euroatlantică

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă / sursa foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă a participat la Centenarul Mausoleului de la Mărășești. Cu acest prilej, șeful Senatului a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„A fost o onoare pentru mine să particip la Centenarul Mausoleului de la Mărășești. La 6 august 1923 se așeza fundația celui mai important edificiu memorial dedicat ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial. În 1917, la bătălia de la Mărășești, dar și în celelalte două puncte fierbinți de la Mărăști și Oituz, românii s-au unit pentru a ține piept unui inamic mai puternic și nu au fugit din calea răspunderii față de țară. Aici a fost ultima redută în fața dispariției țării, națiunea a învins și a supraviețuit.

Din păcate, un secol mai târziu trăim într-o lume instabilă, în care războiul de cucerire a revenit și se întâmplă chiar lângă granițele noastre. Ca stat membru al UE și NATO, România este de partea bună a istoriei. Vom respinge orice tentativă internă sau externă de a ne deturna de pe calea hotărâtă de noi ori de a îndepărta România de partenerii și aliații ei. Nu vom părăsi niciodată traiectoria euro-atlantică, pentru că apartenența noastră la civilizația occidentală este destinul nostru istoric.
Astăzi, avem datoria de a cinsti și de a proteja ceea ce s-a câștigat prin jertfa generației de la 1917: libertatea de a ne decide propria soartă. Protejând permanent această libertate, ne onorăm trecutul și ne asigurăm viitorul.

Dumnezeu să îi odihnească pe cei căzuți!”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL