Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că sunt „cât se poate de obositoare” cinci rânduri de alegeri într-un singur an şi că e bine să fie luată o decizie politică în acest sens.
Întrebat dacă alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc după turul al doilea al prezidenţialelor sau între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, Ciucă a răspuns că există riscul ca, la finalul a cinci rânduri de alegeri, oamenii să se simtă „sătui” şi „uzaţi” de campania electorală şi să nu se mai prezinte la urne.
„Desfăşurarea alegerilor are la bază un suport legislativ. Decizia calendarului electoral se stabileşte prin hotărâre de guvern. Ca atare, în acest moment, ştiu că au fost discutate mai multe elemente de calendar electoral pentru anul viitor, existând mai multe opţiuni. Ceea ce vă pot spune este următorul aspect: analiza noastră absolut generală, fără să ne ducem pe date, pe termene şi aşa mai departe, ne-a relevat faptul că pentru orice om aproape cinci rânduri de alegeri sunt cât se poate de obositoare şi apare această problemă ca la final oamenii să fie atât de uzaţi, ca să folosesc acest termen, şi de sătui de ceea ce poate să însemne campania electorală, ca partea finală a alegerilor să ne găsească fără prea mulţi votanţi. Motiv pentru care este bine să gândim, să analizăm, să luăm o decizie politică faţă de numărul rândurilor de alegeri la care vom solicita populaţia să vină să îşi exercite dreptul”, a afirmat el.
În ce priveşte comasarea unora dintre alegeri, Nicolae Ciucă a replicat că acest lucru „este şi legal, şi benefic, şi economic”, în acelaşi timp, deoarece ar permite scurtarea perioadei destinate alegerilor şi s-ar cheltui mai puţini bani.
Ciucă a mai precizat că a discutat cu PSD „de principiu, ideea, necesitatea unei comasări”, dar că nu s-a vorbit şi în detaliu despre această problemă.
„Am discutat, de principiu, ideea, necesitatea unei comasări. Care dintre ele, când?… Nu am discutat”, a spus Ciucă, citat de Agerpres.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News