Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuţiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm. ”Ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp”, a completat Ciucă.
Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat cât timp mai are coaliţia să ia o decizie în privinţa comasării alegerilor şi dacă vor exista şi alte întâlniri, după cea de vineri.
”Eu cred că orice prelungire dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm, pentru că pe de o parte ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp şi până la urmă trebuie să vedem care sunt şi celelalte probleme care trebuie rezolvate”, a spus Ciucă.
Liderul liberal a menţionat că în istoria alegerilor, partidele mainstream din România nu au putut să nu aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale.
”Consider că este absolut normal, pentru ca cetăţenii să poată să vină la vot, nu pe ceva dinainte stabilit ci să lăsăm electoratul să decidă”, a spus Ciucă. Întrebat despre şedinţa PNL de astăzi, Nicolae Ciucă a precizat că nu există pe ordinea de zi de astăzi subiectul comasării alegerilor, ci doar măsuri organizatorice interne.
”Neîncheindu-se negocierile, există o profilare pentru ordinea de zi a Consiliului şi atunci poate exista o astfel de decizie”, a spus Ciucă. Preşedintele PNL a spus că în coaliţie conveniseră să ia o decizie şi neluându-se, s-a amânat”.
”Acesta este procesul de negociere şi trebuie să mergem cu el până la capăt şi să anunţăm decizia finală”, a afirmat Ciucă. Despre posibile tensiuni în coaliţie, pe această temă, Ciucă a răspuns:
”Eu consider că suntem oameni responsabili. (..) Ne asumăm fiecare să urmăm cursul în această jumătate de an electorală, ca atare mai abitir este nevoie de stabilitatea coaliţiei şi de derularea programului de guvernare”.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, că discuţiile în coaliţie nu s-au blocat, fiind luate mai multe decizii în ultima întâlnire, dar nu s-a ajuns la un consens privind comasarea alegerilor din cauza ”specificului fiecăruia”. În plus, premierul afirmă că s-ar putea ca suprapunerea mai multor alegeri mai mult să încurce decât să ajute, însă AEP face o analiză în acest moment.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News