Ciucă, despre întârzierea răspunsului la raportul lui Nicușor Dan: PNL București are o conducere interimară

Sursă foto: gandul.ro
Sursă foto: gandul.ro

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus luni, după ședința Biroului Politic Național, că au primit raportul de activitate al primarului Capitalei, Nicușor Dan.

Edilul a trimis raportul pe 31 iulie, însă nu a primit niciun răspund, deși chiar liberalii i-au solicitat răspunsuri pe 10 puncte principale, încă din luna februarie.

Motivul întârzierii a fost explicat de președintele Nicolae Ciucă: Organizația PNL are o conducere interimară.

Președintele PNL a mai spus că este nevoie de organizarea unor alegeri, cât mai curând, pentru alegerea unei conduceri pline.

„Atâta timp cât la filiala PNL București nu există o conducere statornică ci una interimară, atunci vom lua o decizie când vom avea o conducere. Trebuie sa facem alegeri in perioada imediat următoare”, a spus liderul PNL.

Șefia organizației PNL București este asigurată interimar de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, după retragerea lui Ciprian Ciucu.

Reamintim că, pe 1 februarie, organizația PNL București a prezentat public „10 urgențe ale Bucureștiului” pentru care Primarul General trebuie să livreze rezultate, în următoarele șase luni.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL