Ciucă, despre INVESTIȚIILE străine de 10,3 miliarde de lei: „Cel mai mare vârf a fost în 2022”

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că România a reușit să atragă cele mai multe investiții străine din ultima perioadă, în anul 2022, după începerea războiului din Ucraina. Liderul PNL spune că este vorba de o sumă de 10.3 miliarde de lei direct de la investitori străini. 

Președintele Partidului Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat cele mai mari investiții cu capital străin s-au realizat în anul 2022, în contextul unui mediu economic nesigur, în contextul izbucnirii războiului din Ucraina. Suma investiției din perioada respectivă este de 10,3 miliarde de lei.

„Când vorbim despre investiţii străine directe vorbim doar de capital care vine de la investitorul străin. Pot spune că cel mai mare vârf al investiţiilor străine în România s-a realizat în anul 2022, când, chiar cu anul în care a început invazia Federaţiei Ruse în Ucraina şi exista o anumită nesiguranţă, am reuşit să realizăm cea mai mare sumă de investiţii străine directe în România, de 10,3 miliarde lei. Vorbim doar despre bani de la investitorii străini. În momentul de faţă, măsurile pe care le-am gândit şi programele care au vizat folosirea fondurilor europene şi banii de la buget pentru sprijinirea şi consolidarea capitalului românesc se îndreaptă tocmai în această direcţie”, a afirmat Nicolae Ciucă, care a fost şef al Guvernului în perioada noiembrie 2021-iunie 2023.

Nicolae Ciucă a făcut o comparație între climatul economic din România, în 2007, când țara nostră adera la Uniunea Europeană, iar cifra de afaceri a mediul de business din România ajungea la 490 miliarde de lei, și anul 2024, când acest indicator a crescut 2.700 de miliarde de lei.

„Partea de consolidare a capitalului românesc este absolut necesară. Capitalul românesc, pe ceea ce înseamnă partea de profitabilitate şi contribuţie la buget are o cifră de 7,8%, în condiţiile în care la nivelul investitorilor străini este de 3,7%. Putem observa că nu întâmplător am zis că Guvernul şi instituţiile statului trebuie să fie partenerii mediului de afaceri, pentru că mediul de afaceri, capitalul românesc este cel care are cea mai consistentă contribuţie la bugetul de stat, are stabilitate şi nu am auzit să plece în condiţii de dificultate din ţară. Când a început războiul din Ucraina, oamenii de afaceri din România au rămas aici şi chiar au căutat soluţii să se consolideze mai bine, să se stabilizeze”, a mai afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: