Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, la Cluj-Napoca, despre o eventuală amânare a rotativei guvernamentale în contextul grevei din educaţie că va fi luată o decizie după ce va ajunge la Bucureşti şi va discuta cu partenerii din coaliţie.
„Ajung la Bucureşti, discut cu partenerii de coaliţie şi luăm o decizie”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă vor fi amânate procedurile pentru rotativa guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu crede că poate fi făcută în timpul negocierilor cu sindicatele din educaţie.
Joi, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul şi coaliţia trebuie să continue negocierile cu sindicatele din învăţământ şi că nu crede că rotaţia guvernamentală se poate face în timpul unor astfel de negocieri.
„În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea. (…) Atunci, este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie. (…) Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Şi una, şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a spus şeful statului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News