Nicolae Ciucă a afirmat, luni, înaintea şedinţei coaliţiei că este nevoie în continuare de „angajament politic pentru stabilitatea, echilibrul ţării şi îndeplinirea obiectivelor guvernamentale”.
„Acum mergem să discutăm în coaliţie pentru că avem nevoie în continuare de ceea ce înseamnă angajamentul politic pentru stabilitatea, echilibrul ţării şi îndeplinirea obiectivelor guvernamentale”, a declarat Nicolae Ciucă, la plecarea din sediul central al PNL către şedinţa coaliţiei.
Ciucă a reiterat ideea că noul Guvern trebuie să fie învestit până la finalul săptămânii.
„Este clar că până la sfârşitul săptămânii trebuie să avem un guvern în deplinătatea responsabilităţilor”, a mai afirmat Ciucă, conform news.ro.
Acesta, însoţit de lideri din partid se îndreaptă, pe jos, către sediul Guvernului, pentru şedinţa coaliţiei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News