Prezent la Beclean, unde a vizitat lucrările de infrastructură ale variantei de ocolire a orașului împreună cu premierul Ciolacu, Nicolae Ciucă a subliniat că investițiile sunt făcute cu fonduri locale, guvernamentale și bani europeni.
„Dezvoltarea este posibilă pentru că există stabilitate politică. Fiind aici împreună cu premierul, cu reprezentanţii celor două partide din coaliţie, doresc să subliniez că este nevoie de această coerenţă a angajamentului şi asumării responsabilităţii pe întreaga linie, de la nivel local la nivel guvernamental, în interiorul Guvernului, între instituţii şi ministere, la nivelul Parlamentului. (…) Cred că suntem cu toţii conştienţi că dezbinarea şi haosul sunt duşmanii României, duşmanii noştri, ai tuturor, pentru că în loc să putem să punem laolaltă toate eforturile şi toată forţa să ne dezvoltăm, să avem o dinamică a dezvoltării, haosul are efecte în tot ceea ce înseamnă derularea proiectelor şi absorbţia fondurilor”, a subliniat președintele PNL.
Ciucă a amintit din nou că este nevoie de responsabilitate la guvernare și că „liderii politici trebuie să dea deoparte tot ceea ce ţine de orgoliul personal, al partidelor, pentru a putea să îşi dedice întreaga activitate aşteptării cetăţenilor.”
Principalele declarații făcute de Nicolae Ciucă la Primăria Beclean:
– Un obiectiv care s-a realizat aici, la Beclean, un alt obiectiv de infrastructură mare în lucru și există perspective foarte bune ca sectoare din această Autostrada sa fie date in folosință anul acesta.
– Ceea ce este important să subliniem este faptul că s-a găsit această soluție ca folosind fonduri locale, guvernamentale și europene să putem să demarăm toate aceste obiective atât de mult așteptate de către cetățeni.
– Obiective care o să faciliteze traficul, dar vor ajuta la dezvoltare.
– Această dezvoltare putem să o remarcă printr-o serie întreagă de obiective care se finalizeaza sau obiective in lucru.
– Dezvoltarea este posibilă pentru că există stabilitate politică și fiind aici impreună cu premierul cu reprezentanții celor 2 partide din Coaliție doresc să siubiniez că este nevoei de această coerență pe intreaga linie de la nivel guvernamental la nivel local.
– Doar în felul acesta putem asigura coerența indeplinirii obiectivelor din programul de guvernare.
– Suntem conștienți că dezbinarea și haosul sunt dușmanii României.
– Dezbinarea – pentru că în loc să punem laolaltă toată putea și forța, haosul pentru că are efecte in tot ceea ce înseamnă derularea proiectelor.
– În tot acest ansamblu am spus-o și o subliniez prin tot ceea ce înseamnă responsabilitatea la nivelul liderilor politici trebuie dat la o parte orice orgoliu.
– Cetățenii așteaptă de la noi să fie ordine, să existe o asumare și o claritate în tot ceea ce ne propunem să facem pentru ei, pentru dezvoltarea sistemului de educație, sănătate, infrastructură rutiera.
– Toate se realizează prin stabilitate.
– In acest moment, ne aflăm pe un drum bun și nu avem alt lucru de făcut decât să-i menținem direcția.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News