Ciucă îşi lansează cartea la emisiunea Poezie şi delicateţuri: “Am ales ca momentul să aibă loc, simbolic, la Cetate”

Sursa foto: captură video
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că îşi lansează cartea „În slujba Țării”, duminică, alături de Mircea Dinescu. ”Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini”, arată el. Ciucă afirmă că va fi ”o discuţie caldă şi deschisă”. ”O să mă vedeţi cum sunt eu, omul, în judeţul meu natal, la mine acasă”, adaugă el.

„Mâine, de la ora 14:00, vă invit să îmi fiți alături pe Prima TV, alături de Mircea Dinescu, unde voi prezenta cartea „În slujba Țării.” Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini.

Vă așteaptă o discuție caldă și deschisă – în special despre prima jumătate a cărții, în ale cărei pagini vorbesc despre experiența mea de viață. Atât personale, cât și profesionale, acele momente și trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile și m-au învățat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi țara cu devotament, onoare și credință.

Ne vedem mâine, de la 14:00, pe Prima TV. O să mă vedeți cum sunt eu, omul, în județul meu natal, la mine acasă”, a notat Ciucă pe Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: