Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat luni, la Sesiunea solemnă consacrată aniversării a 160 de ani de la constituirea Senatului României că asistăm la o consolidare şi la o creştere a mişcărilor politice de tip extremist şi populist peste tot în lumea liberă care încearcă în mod sistematic să conteste ordinea democratică. Liderul liberal a subliniat că regimul democratic este singura garanţie reală pentru libertatea noastră ca indivizi şi pentru identitatea noastră ca naţiune europeană iar pentru a face acest lucru, trebuie să avem curajul să luăm acele decizii care protejează şi promovează interesele noastre, care garantează şi întăresc apartenenţa noastră la valorile lumii occidentale.
”Sărbătorim azi 160 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai importante instituţii ale democraţiei noastre constituţionale, Senatul. Acest eveniment este un bun prilej pentru a ne gândi la viitorul nostru prin intermediul trecutului nostru. Totodată este un bun prilej să afirmăm care sunt valorile noastre fundamentale şi scopul tuturor acţiunilor noastre”, a spus preşedintele Senatului în discurs.
Nicolae Ciucă a arătat că astăzi nu sărbătorim doar înfiinţarea Camerei superioare a Parlamentului, corpul ponderator, astăzi nu sărbătorim doar o serie de competenţe constituţionale, instituţii sau structuri administrative.
”Astăzi sărbătorim apartenenţa României la o tradiţie democratică europeană şi o identitate naţională care se bazează pe principiul pluralismului politic şi exerciţiul echilibrat al puterii politice. Sărbătorind 160 de ani de la înfiinţarea Senatului, sărbătorim democraţia reprezentativă şi dezvoltarea statului român modern”, a completat Ciucă. Preşedintele Senatului a subliniat că Senatul a fost înfiinţat odată cu naşterea oficială şi consolidarea statului naţional român, în urma Unirii Principatelor. ”Senatul este, aşadar, expresia unei identităţi naţionale. Prin referendumul din 1864, a fost validat Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, care stabilea un Parlament bicameral pentru noul stat. Lua naştere atunci Corpul Ponderator, Camera superioară a Parlamentului, alături de Adunarea Electivă, Camera Deputaţilor de astăzi. Prin Constituţia din 1866, Senatul a devenit un organ ales, pe bază de vot cenzitar, dar avea în competenţa sa şi o serie de membrii de drept. Prin Constituţia din 1923 a fost definitivată unitatea statului naţional român şi cele două Camere ale Parlamentului au devenit organe reprezentative alese prin vot universal”, a afirmat Ciucă. Preşedintele Senatului a mai declarat că instaurarea regimului comunist a condus la desfiinţare Senatului şi modificarea ordinii constituţionale şi democratice a României iar Parlamentul bicameral a fost înlocuit de Adunarea Naţională. ”Abia în 1990, după Revoluţia din decembrie 1989, după reinstaurarea regimului democratic, Senatul a fost reînfiinţat şi ulterior integrat definitiv în noua ordine constituţională. Senatul este, aşadar, nu doar expresia unei identităţi naţionale, ci şi expresia unei tradiţii democratice”, a ţinut să precizeae Nicolae Ciucă
Preşedintele Senatului a afirmat că ”o democraţie este puternică, pe cât de puternic este Parlamentul său ar un Parlament puternic este un Parlament care îşi realizează în mod efectiv funcţiile sale principale.
”Reprezentarea unei naţiuni independente, dezbaterea liberă între putere şi opoziţie a temelor majore pentru societate. Legiferarea coerentă şi predictibilă, dar mai ales controlul democratic efectiv asupra activităţii executivului. Totodată, un Parlament puternic este un Parlament care se bucură de încrederea oamenilor. Încrederea oamenilor este fundamentul care determină stabilitatea regimului politic”, a spus Ciucă.
Potrivit acestuia, ”din păcate, trecem printr-un context în care valorile democraţiei constituţionale, valorile lumii libere, sunt puse în pericol”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News