Skip to content
Europa

Ciucă: Marea familie a Francofoniei trebuie să dea dovadă de solidaritate pentru a face faţă gravelor provocări, precum oribilul război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei

Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a transmis duminică un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei în care a apreciat că, mai mult decât oricând, este nevoie de solidaritate.

”Guvernul României se alătură francofonilor din întreaga lume pentru a celebra bogăţia limbii franceze şi diversitatea culturii francofone din întreaga lume. Mai mult ca oricând, marea familie a Francofoniei trebuie să dea dovadă de solidaritate pentru a face faţă gravelor provocări din spaţiul francofon, precum oribilul război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia umanitară tragică generată de acesta sau deficitul de securitate şi ameninţarea terorismului în Africa Saheliană”, a transmis premierul.

Potrivit acestuia, în aceste vremuri dificile, ”apărarea şi păstrarea valorilor comune ale Francofoniei – precum pacea, democraţia şi solidaritatea, bazate pe respectarea dreptului internaţional şi a cooperării multilaterale, respectarea drepturilor omului şi dezvoltarea durabilă – devin primordiale”.

”Felicit francofonii din România, care dau dovadă de o determinare şi un dinamism extraordinar în înrădăcinarea folosirii limbii franceze în inimile generaţiilor viitoare. Francofonia în România, o ţară în care limba franceză nu este o limbă oficială, ci o limbă a inimii, este un excelent exemplu de succes şi reprezintă un punct forte pentru francofonia ştiinţifică internaţională, susţinută de o reţea cu 116 filiere universitare francofone în România”, a mai transmis premierul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *