Preşedintele PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, afirmă că partidele din coaliţie nu au fost ”deloc aproape” de ruperea acesteia. ”La nivelul partidelor politice este nevoie ca, pentru tot ceea ce înseamnă gestionarea unei situaţii deosebit de complexe cum este cea în care trăim astăzi, să dăm deoparte orgoliile, ale noastre ale tuturor”, susţine liderul liberal.
”Iacătă că nu s-a întâmplat, nu am fost deloc aproape (de ruperea coaliţiei – n.r.). Au existat discuţii, este normal să existe discuţii. (…) Partidele mainstream au totuşi o experienţă politică în spate. De-a lungul anilor, au făcut şi lucruri bine sau nu au îndeplinit toate obiectivele şi cred că pentru un om politic, dincolo de a recunoaşte că a greşit, un om politic adevărat este important să iasă în faţa oamenilor şi să spună: am reuşit ca şi din greşeli să fac ceva, dincolo de a învăţa din greşeli. Nu este nimic diferit de viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Nu suntem oameni perfecţi niciunul dintre noi, fiecare dintre noi avem şi lucruri bune, şi lucruri rele. Ca atare, oamenii, cetăţenii înţeleg foarte bine chestiunea asta. Cetăţenilor poate nu li se explică de fiecare dată aşa cum ar trebui tot ceea ce se petrece în interiorul vieţii politice. Revenind, au fost discuţii şi spuneam că, dincolo de virtuţile acestea ale politicienilor, la nivelul partidelor politice este nevoie ca, pentru tot ceea ce înseamnă gestionarea unei situaţii deosebit de complexe cum este cea în care trăim astăzi, să dăm deoparte orgoliile, ale noastre ale tuturor”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la Antena 3.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News