Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că şi-a asumat în faţa colegilor săi de partid, încă din noiembrie, când a avut loc la Sinaia Biroul Politic Naţional al PNL, o candidatură din partea formaţiunii pentru funcţia de preşedinte al României. ”Colegii mei din Birou m-au întrebat: domnul preşedinte, ne cereţi să facem ceea ce trebuie să facem, dumneavoastră vă angajaţi să candidaţi? Şi le-am răspuns că da, candidez. Acum reiterez acest angajament luat în faţa Biroului Politic Naţional”, subliniază Ciucă. El adaugă că nu a mers special la Washington pentru a face aceast anunţ. ”Dar dacă asta este critica – că am văzut că mi s-a reproşat că am anunţat acolo – atunci, dacă doar asta este, e foarte bine!”, susţine el.
„Am luat această decizie, şi în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, să candidez. Sunt oarecum obligat prin angajamentul pe care l-am luat în faţa Biroului Politic Naţional cu ceva timp în urmă, atunci când, la Sinaia, am anunţat că vom avea o abordare prin care să punem în practică motto-ul «Prin noi înşine». Colegii mei din Birou m-au întrebat: domnul preşedinte, ne cereţi să facem ceea ce trebuie să facem, dumneavoastră vă angajaţi să candidaţi? Şi le-am răspuns că da, candidez. Acum reiterez acest angajament luat în faţa Biroului Politic Naţional”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Digi 24.
El a precizat că în perioada următoare va merge în filialele partidului, va avea discuţii cu activul de partid, iar formalizarea deciziei sale de a candida va avea loc la Consiliul Naţional al PNL.
Ciucă a mărturisit că nu mai este nimeni în partid care să vrea să candideze pentru funcţia supremă în stat, adăugând că, în opinia sa, este ”un gest de respect” faţă de activul de partid formalizarea acestei decizii.
„Nu am anunţat la Washington, nu m-am dus acolo pentru un asemenea anunţ, dar dacă asta este critica – că am văzut că mi s-a reproşat că am anunţat acolo – atunci, dacă doar asta este, e foarte bine!”, a adăugat Ciucă, în acest context.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News