Ciucă: O variantă posibilă este comasarea europarlamentarelor cu localele dar există şi celelalte variante în analiză

Sursa foto: media.pnl.ro

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat după şedinţa partidului în care s-a mandatat conducerea să iniţieze discuţiile în coaliţie pe subiectul comasării alegerilor că o variantă posibilă şi benefică este comasarea europarlamentarelor cu localele dar există şi celelalte variante în analiză. ”Noi trebuie să identificăm care este cea mai bună soluţie pentru consolidarea democraţiei”, a subliniat Ciucă.

”Executivul Partidului National Liberal a fost mandatat, legat de comasarea alegerilor, să analizeze să negocieze în interiorul coaliţiei pe marginea acestui demers. A existat o analiză şi în final fiecare şi-a prezentat punctul de vedere, susţinând ca o variantă posibilă şi benefică comasarea alegerilor europarlamentare cu locale dar există şi celelalte variante în analiză, noi trebuie să identificăm care este cea mai bună soluţie pentru consolidarea democraţiei, pentru cetăţenii României, pentru facilitarea procesului electoral în România”, a spus Ciucă.

Liderul PNL a precizat că în şedinţa conducerii PNL nu s-a discutat despre un acord politic extins cu PSD. Despre un tandem preşedinte-premier cu PSD, Ciucă a spus că nu au discutat-o.

”Orice astfel de chestiune trebuie analizată, chiar dacă ar fi să avem un astfel de proiect, el trebuie în primul rând analizat şi însuşit de conducerea executivă, ne întoarcem la BPN, discutăm, analizăm şi după aceea validăm acest proiect”, a subliniat Ciucă.

Preşedintele PNL a ţinut să precizeze că ”PNL are 1.232 de primari, 14.185 de consilieri locali şi judeţeni, 17 preşedinţi de Consilii Judeţene, deci există un activ de partid care, indiferent de modul în care se vor desfăşura alegerile, va fi la fel de mobilizat”.

”În România, în ultimii 35 de ani, a existat o singură dată când un acord politic dinainte prestabilit s-a întâmplat să fie şi respectat, mai ales când a fost vorba de o rocadă, de a preda mandatul de pe o funcţie de conducere şi asta s-a întâmplat când am fost prim-ministru”, a spus Ciucă. Întrebat dacă această rocadă se poate aplica şi în cazul alegerilor prezidenţiale, liderul PNL a răspuns: ”Analizăm!”

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: