Ciucă: PNL a susținut întotdeauna că pensiile românilor trebuie să fie majorate

Sursa foto: media.pnl.ro

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, în emisiunea „La final”, moderată de Ionuţ Cristache pe Prima News, că liberalii nu s-au opus niciodată creșterii pensiilor. Liderul PNL susține, în acest context, că problema „pe care noi am dorit să o lămurim era sustenabilitatea acestui buget, anvelopei financiare pentru pensii. şi susţinem şi vom susţine în continuare proiectul de lege, pentru că este absolut necesar pentru echitatea faţă de cetăţenii României, faţă de pensionari, faţă de cinci milioane de pensionari”.

„Noi, Partidul Naţional Liberal, niciodată nu ne-am opus şi Marcel Ciolacu ştie toate aceste chestiuni, pentru că în ultimii trei ani de zile am crescut valoarea punctului de pensie de trei ori, cu 40%. Deci a fost posibil în trei ani de zile. De la 1.265 de lei, efectiv, pe Guvernul pe care l-am condus, de două ori am mărit punctul de pensie, până la 1.785 de lei. Deci se poate. Şi nu are cum să nu se poată şi acum, mai ales că această pensie este destinată să elimine inechităţile şi disparităţile din interiorul sistemului de pensii. Asta am discutat. Şi am discutat cu toţi factorii responsabili.

Ca atare, problema pe care noi am dorit să o lămurim era sustenabilitatea acestui buget, anvelopei financiare pentru pensii. şi susţinem şi vom susţine în continuare proiectul de lege, pentru că este absolut necesar pentru echitatea faţă de cetăţenii României, faţă de pensionari, faţă de cinci milioane de pensionari. Şi în felul acesta, în felul acesta, am identificat că anul viitor ne trebuie aproximativ 15 miliarde pentru treapta de la 1 ianuarie, şi 10 miliarde pentru aplicarea legii începând cu 1 septembrie. Deci aproximativ 25 de miliarde”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Ţara asta are nevoie de un mediu de afaceri care să aibă încredere în instituţiile statului”

„Domnule, nu poţi să te duci… să ne trezim la mijlocul anului viitor că ne ducem cu taxe şi impozite din nou pe mediul de afaceri şi că schimbăm regulile în timpul jocului. Ţara asta are nevoie de un mediu de afaceri care să aibă încredere în instituţiile statului, să vadă o proiecţie, o predictibilitate pentru invesatiţiile pe care le fac. Mediul de afaceri din România asigură patru milioane de locuri de muncă, patru milioane de locuri de muncă. Nu putem să ne jucăm cu el, cum ne trezim dimineaţa”, a mai adăugat acesta.

 

Senatul a votat marți, proiectul legii pensiilor propus de Guvern, într-o dezbatere maraton. 

Amintim că Senatul a adoptat, luni, cu 81 de voturi pentru, 12 împotrivă și 8 abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, fără ca impactul bugetar să fie prevăzut în proiect, cum obligă legea finanțelor publice, și fără a fi făcută publică sursa de finanțare a majorărilor.

Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: