Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că are mare încredere în ”coerenţa relaţiilor” dintre România şi SUA. ”Probabil că în anumite momente depind deciziile şi de cine se află la Casa Albă, democrat sau republican, dar, în principiu, contează destul de puţin chestiunea aceasta”, explică fostul premier.
„În cei 27 de ani de parteneriat strategic, putem să vedem că a existat o alternanţă între preşedinte republican, preşedinte democrat ş.a.m.d. Se speculează foarte mult, sunt scenarii, ceea ce este normal în campanie şi putem să înţelegem chestiunea aceasta. Dar atunci când se trece la fapte concrete, după ce s-au terminat alegerile, toată lumea se aşază la muncă, establishmentul american ştie ce are de făcut, relaţia dintre România şi Statele Unite, şi nu numai, dar ne referim la relaţia dintre România şi Statele Unite, este una care vine pe o linie care este în derulare şi are coerenţa sa. Sigur, probabil că în anumite momente depind deciziile şi de cine se află la Casa Albă, democrat sau republican, dar, în principiu, contează destul de puţin chestiunea aceasta”, a afirmat Nicolae Ciucă într-un interviu acordat la Washington postului Antena 3.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News