Marcel Ciolacu a răspuns ironic, joi, la afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, potrivit cărora acesta nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei. „În momentul acesta se comunică prin secretarii generali sau putem prin telepatie”, a spus Ciolacu. Nicolae Ciucă a reacționat ulterior, de la Bruxelles, referindu-se și la declarația liderului PSD, care a spus că Ciucă este „prizonierul PNL”. „Recomandarea mea este să nu folosim termeni militari, (…) s-ar putea să fie el victima propiului partid”, a spus șeful Senatului.
„Asta n-am mai încercat-o până acum. Doar asta a spus? Asta cu telapatia e complicată rău de tot. Am văzut că a zis că sunt prizonierul partidului sau ceva de genul ăsta. Recomandarea mea este să nu folosească termeni militari, că e complicat. Că de la prizonier mă duce mintea imediat la victimă. Și s-ar putea ca el să fie victima propiului partid. Ca atare, haideți să ramânem aici unde suntem”, a afirmat Nicolae Ciucă joi, prezent la Bruxelles pentru reuniunea PPE, care a avut loc înaintea Consiliului European.
Premierul a spus, miercuri la Antena 3 CNN, că Nicolae Ciucă ar avea o abordare prea precaută în luarea deciziilor politice.
„Îmi asum lucrurile mai direct decât el. Filtrează prea mult lucrurile. Trebuie să ai o viziune a întregului tablou. Aceasta îți vine și din experiență. Eu nu am ars nicio etapă, nici în administrația locală, nici în Parlamentul României. Am luat-o de jos pe toate funcțiile. Nici în Guvernul României n-am fost direct premier, am fost și vicepremier. Am tabloul mult mai complet și pot lua deciziile mult mai repede. Și eu nu sunt prizonierul propriului partid. În acest moment îl simt pe domnul Ciucă prizonierul Partidului Național Liberal”, a spus Ciolacu.
Joi, președintele PSD a fost întrebat de jurnalişti cum se vor lua deciziile politice, precum cea privind pragul din PNRR pentru IMM-uri, în condiţiile în care Nicolae Ciucă a anunţat că nu va mai participa la nicio şedinţă de coaliţie.
„În momentul acesta se comunică prin secretarii generali sau putem prin telepatie”, a răspuns Ciolacu.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus că nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei, el arătând că stafful tehnic de la PNL va discuta orice subiect legat de cererea de plată numărul 3.
Despre scăderea pragurilor la IMM-uri, Nicolae Ciucă a spus că este vorba de „pierderea 1% din banii alocaţii jalonului respectiv şi trebuie să vedem care sunt efectele”, pentru că putem să ne permitem să pierdem o parte din bani sau putem să pierdem foarte mulţi bani, ajungând să se dizolve foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii care în momentul de faţă au o cifră de afaceri de peste 150 de miliarde de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News