Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat marţi după întâlnirea cu omologul său ceh, Milos Vystrcil, că România şi Republica Cehă au o excelentă relaţie bilaterală, cu perspective de extindere şi îşi pot juca mai bine rolul în UE şi NATO dacă se susţin reciproc.
„România şi Republica Cehă au o excelentă relaţie bilaterală, cu perspective de extindere şi aprofundare. Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, în discuţia pe care am avut-o, astăzi, la Palatul Parlamentului. Ţările noastre îşi pot juca mai bine rolul pe care îl au în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales dacă ne vom sprijini reciproc. Milos Vystrcil mi-a reconfirmat sprijinul pe care Praga ni-l acordă în două obiective importante pentru noi: integrarea în Spaţiul Schengen şi aderarea la OCDE”, a scris Ciucă, marţi, pe Facebook.
El a menţionat că l-a însoţit pe înaltul oaspete la Forumul de Afaceri organizat de Ambasada Republicii Cehe şi Confederaţia Patronală „Concordia”, unde a invitat companiile cehe să investească în România.
„Ne dorim ca prezenţa lor în economia românească să crească, dar şi ca firmele cu capital românesc să-şi extindă afacerile în Republica Cehă”, a adăugat Ciucă.
O delegaţie parlamentare cehă, condusă de preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milos Vystrcil, s-a aflat, marţi, în vizită în România.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News