Nicolae Ciucă: Trebuie să păstrăm valorile oamenilor care au promovat iubirea de țară

Sursa foto: Facebook

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a vorbit despre valorile liberale în cadrul evenimentului de lansare a candidaților PNL la Sălaj.

„Trebuie să păstrăm tot timpul în minte, dar și pentru a le păstra memoria, valorile și virtuțile pe care ei l-au promovat. Au fost oameni care au promovat iubirea de țară.

Au fost oameni care au promovat credința în D-zeu, au promovat credința noastră creștină. Au fost oameni care au promovat valorile familiei și nu în ultimul rând, au fost oameni care au promovat valorile Partidului Național Liberal prin tot ceea ce au făcut și tot ceea ce trebuie să facem și noi, de aici înainte.

Trebuie să facem în așa fel ca prin tot ceea ce realizăm la Șimleul Silvaniei, domnul primar Boc la Cluj-Napoca, domnul președinte Dinu Iancu Sălăjanu la Sălaj, viitorul primar Cristian Bârsan, La Zalău, Ionel Bogdan la Baia Mare și la Maramureș, să-i împlinim visul lui Avram Iancu.

Trebuie să facem cetățenii fiecărei localități mai bucuroși, mai fericiți și, împreună, prin tot ceea ce fac liberalii astăzi la nivel local cât și la nivel central, să facă națiunea lui Avram Iancu mai fericită. Venim cu emoție și probabil că, ați remarcat, este o emoție pentru că revenim acasă la Lucian Bode și, deși n-a vrut să lase să se vadă că are emoții, vă spun eu că are emoții, cum, de altfel, a avut și domnul președinte Dinu Iancu Sălăjeanu.

Dânsul erau obișnuit să primească aplauze pentru ceea ce cânta și acum îl aplaudăm pentru ceea ce a creat și a lucrat. Bihorul, Oradea, au reușit să dezvolte și să facă foarte cunoscută Oradea și Județul Bihor printr-o administrație care s-a canalizat pe nevoile cetățenilor.

Vă felicitam domnule președinte pentru ceea ce ați realizat la Sălaj. Problema este ca nu este suficient, mai este un lucru care trebuie realizat, la Primaria municipiului Zalău. Avem un candidat care are o echipa care a probat in practica ceea ce trebuie facut în administratie si are nevoie de sprijinul dumneavoastra pentru a face cunoscute aceste proiecte, pentru a face tot ce este mai bun pentru sălăjeni și mediul de afaceri.

Trebuie să consolidăm capitalul local pentru a ne conecta la mediul de afaceri la nivel național. Trebuie sprijinit, motivat, încurajat și asta nu puteți face decât dumneavoastră. Noi am venit aici pentru a vă oferi toată disponibilitatea, pentru că noi am simțit că nu putem face la București dacă nu suntem ajutați de ceea ce se întâmplă la nivel local. Iar dumneavoastră nu puteți realiza proiectele daca nu sunteți sprinjiniți de la nivel central. Cred că trebuie să urmăm exemplul lui Cristian Lazăr și să-i alimentăm energia.

Eu am mare încredere în tinerii de azi pentru că și noi am fost ca ei și aceeași impresie aveam atunci. Trebuie să le transmitem tinerilor încrederea noastră. Mi-a plăcut faptul că Dinu a menționat că nu o să criticăm pe nimeni. În momentul în care critici, nu mai ești credibil.

Noi trebuie să vorbim despre faptele noastre pentru că politica în administrație este precum credința, se bazează pe fapte. Ca atare, să lăsăm faptele noastre să vorbească și să nu ne temem de ceea ce am făcut în cei 4 ani de guvernare. Perspectiva este ca în noiembrie să împlinim 5 ani de guvernare. S-au făcut foarte multe lucruri bune, s-au făcut și greșeli. Trebuie să avem această deschidere la dialog, această umanitate, să explicăm, să răspundem pentru ceea ce nu am făcut bine, dar toate aceste chestiuni trebuie cunoscute.

Doamnelor, vă rog să luptați să ajungeți pe scenă. Îmi exprim toată încredere că organizația PNL Sălaj va obține un rezultat mult mai bun decât la precedentele alegeri pentru că Organizația de femei va contribui la acest lucru”, a spus Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL