Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, pune și mai multă presiune pe umerii lui Nicușor Dan, solicitându-i să-l nominalizeze pe Sorin Grindeanu la conducerea Guvernului. Liderul PNL își justifică cererea prin faptul că demiterea recentă a lui Ilie Bolojan a arătat clar că social-democrații dețin deja majoritatea parlamentară.
Ciprian Ciucu a declarat că l-a găsit pe Nicușor Dan „îngrijorat”, în contextul consultărilor de la Cotroceni. De asemenea, primarul Capitalei a declarat că nu acceptă varianta unui guvern tehnocrat.
„Surprins și îngrijorat, cam așa l-am găsit. Ne-a cerut să ne exprimăm poziția partidului nostru, care era cunoscută încă dinainte de declanșarea crizei, și nu trebuia să ia pe nimeni prin surprindere. Și ne-a întrebat cum ni se pare varianta unui tehnocrat. Și am răspuns că proastă, pentru că un tehnocrat cu miniștrii PSD sau cu alți tehnocrați, controlați de către PSD nu este o soluție. Am mai văzut filmul acesta când a fost Dacian Cioloș premier în aceleași condiții toată lumea a avut de pierdut atunci și nu avem încredere într-o astfel de formulă susținută împreună cu PSD”, a declarat Ciucu, pentru DIGI24.
Legat de Delia Velculescu, Ciprian Ciucu afirmă că este o persoană „decentă” în opinia lui, dar tot exclude un Guvern tehnocrat.
„Eu am schimbat câteva poziții publice și poziții nepublice în activitatea mea profesională. Când te duci într-un nou job atât de complex, îți iau câteva luni bune să te pui la punct. Sunt reforme care sunt în curs, partidele știu foarte bine unele, printre care PSD, de exemplu, a contribuit la programul de guvernare care s-a parafat chiar la Cotroceni”, a spus el.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







