Skip to content
Politică

Ciutacu, foc și pară pe jurnaliștii fățarnici: „Niște moluște ariviste lipsite de talent!”

Jurnalistul Victor Ciutacu revine în mediul online cu o postare bombă în care denunță ipocrizia unor jurnaliști care nu își mențin verticalitatea opiniilor și a principiilor, deși se autointituleză „deontologi”, și își schimbă în funcție de tendința momentului părerile și punctele de vedere.

Scurta postare a lui Ciutacu se dovedește extrem de acidă la adresa celor care îl acuzau în trecut că nu ar fi respectat conduita și obligațiile etice ale profesiei de jurnalist. Potrivit jurnalistului, acuzatorii săi de altădată sunt cei fățarnici, aceștia ghidându-se doar după interese, arivismul fiindu-le singurul criteriu.

Ciutacu își pălmuiește verbal anumiți colegi din presă, pe care regretă că i-a tratat altădată ca pe egalii săi.

Redăm mai jos mesajul lui Victor Ciutacu:

„Ani de zile am facut parte din grupul maimutelor tv care-si permiteau sa aiba pareri politice. Ani de zile, desi n-am aderat vreodata la un partid si n-am participat la mitinguri (cu exceptia celui in care am fost actor), am fost injurat ca nu-s deontolog.

Dupa toti acesti ani, aia care ma injurau pe mine si haita lor extinsa exerseaza deontologia in strada, cu revendicari politice clare. Sunt, pe rand, ziaristi si cetateni indignati. Ies asumat in strada. Si, culmea tupeului, tot ei urla impotriva mea si a altora ca mine. Pentru ca li s-a permis, pentru ca nu li s-a dat peste boturile slinoase, pentru ca au fost tolerati si folositi, pentru ca nimeni nu s-a ostenit sa le spuna ca-s niste moluste ariviste lipsite de talent. Si, particularizand, pentru ca un bou ca mine, spre exemplu, a avut eleganta inexplicabila genetic sa-i trateze ca pe egalii lui, desi ne despart kilometri de talent si hectare de performanta jurnalistica.”, a conchis Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

1 comentariu la “Ciutacu, foc și pară pe jurnaliștii fățarnici: „Niște moluște ariviste lipsite de talent!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *