Consiliul Județean Iași finanțează proiectul ”Blue Hearts – Împreună pentru siguranță”, implementat de Asociația Glasul Vieții, potrivit media.pnl.ro.
„Consiliul Județean Iași finanțează, în baza legii 350/2005, proiectul Blue Hearts – Împreună pentru siguranță, implementat de Asociația Glasul Vieții, în parteneriat cu numeroase autorități locale și instituții din Iași”, a spus Costel Alexe, Președintele CJ Iași.
Finanțare CJ Iași: 60.000 lei
Acesta a precizat că vor fi alocați 60.000 de lei pentru proiectul prin care asociația sprijină 1000 de beneficiari direcți, tineri din județul Iași, învățându-i despre riscurile și consecințele activităților antisociale, riscurile abandonului școlar și importanța frecventării cursurilor școlare.
„Mă bucur sincer că suntem și noi, Consiliul Județean Iași, parte a inițiativelor asociației și că reușim, chiar și cu o mică parte, să ajungem cu resursele acolo unde este cea mai mare nevoie în comunitate”, a subliniat liberalul.
„Părintele Damaschin este un adevărat ocrotitor al mamelor și pruncilor din mediile defavorizate din județul Iași, iar Asociația Glasul Vieții a devenit practic un simbol al sprijinului material și emoțional pe care îl primesc copiii din comunitatea noastră, aflați în diferite situații de risc, și totodată șansa lor la educație și la o viață mai bună. Felicitări și mult succes pentru a obține cele mai bune rezultate”, a transmis Costel Alexe.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News