Skip to content
Societate

Clădirile cu risc seismic vor fi consolidate cu banii statului. Ce condiţie trebuie să accepte proprietarii

adevarul.ro

Românii care locuiesc în clădiri cu risc seismic nu vor putea să își vândă locuințele timp de 25 de ani, dacă acestea vor fi consolidate cu banii statului. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat că programul va fi prezentat în Parlament spre dezbatere.

Programul prevede finanţarea integrală din bugetul de stat a consolidărilor de risc seismic, astfel încât să nu mai avem discuţia referitoare la proprietarii care nu pot să suporte, pentru că nu au posibilităţi financiare şi aşa mai departe.

Acest lucru este legat în mod categoric de interdicţie de vânzare pentru proprietar, pentru că este o creştere a valorii apartamentului prin consolidare de risc seismic, care este o finanţare de la stat.

Vom avea o interdicţie de vânzare, respectiv în perioada interdicţiei de vânzare proprietarul poate să-şi vândă apartamentul, dar atunci trebuie să restituie statului cota parte din investiţia de consolidare de risc seismic„, a declarat ministrul Cseke Attila, potrivit Antena 3.

Deci, sunt câteva modificări esenţiale faţă de programul actual, care să dea şansa repornirii acestui deziderat care este foarte important, pentru că în ultimii ani, din păcate, nu s-a reuşit şi din cauza acestui program ineficient de consolidări de risc seismic.

Perioada interdicţiei este de 25 de ani pentru persoane fizice. Pentru persoane juridice, interdicţia este de 5 ani, în legislaţia actuală, şi noi propunem 10 ani„, a mai spus Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *