Claudiu Crețu, din nou director al ELCEN

Sursa foto: Facebook

Claudiu Creţu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), în funcţia de director general al celui mai mare producător de energie termică şi electrică în cogenerare din România şi din Bucureşti.

Claudiu Creţu a fost în perioada 2017-2021 administrator special al ELCEN, companie aflată autoritatea tutelară a Ministerului Energiei, iar ulterior, director general al C.M. Termoenergetica Bucureşti, operatorul sistemului de transport şi distribuţie a agentului termic din Bucureşti. Conducerea Termoenergetica va fi preluată interimar pentru cinci luni de către Adrian Mircea Teodorescu, director juridic al companiei, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.

„Claudiu Creţu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), în funcţia de director general al celui mai mare producător de energie termică şi electrică în cogenerare din România şi din Bucureşti”, anunţă compania.

ELCEN este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din Bucureşti (90%). Societatea asigură şi 5,3% din energia electrică produsă la nivel naţional.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: