Skip to content
Politică

Claudiu Manda aruncă nucleara: Maior a încercat să-l salveze pe Ponta

youtube.com

Șeful Comisiei parlamentare de control a SRI, Claudiu Manda a declarat, joi, că protocolul încheiat de SRI și ANI este ilegal. În același timp, comisia din care face parte a identificat un alt act salvator al fostului director SRI, George Maior, în favoarea lui Victor Ponta.

„Raportul se numește : Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice. Cuprinde câteva capitole la care doresc să fac referire, în primul descrie mecanismul de funcţionare dintre SRI şi ANI care este, în opinia comisiei, unul ilegal şi o să explic pe scurt. Legea de înfiinţare a SRI este din 1991, Legea de înfiinţare ANI este din 2007. În 2007 scrie că ANI se poate sesiza fie din oficiu, fie pe baza unei reclamaţii, nu scrie nicăieri că ar trebui să fie informată de un serviciu secret, intern, extern, serviciu militar, etc. Sigur că a început să funcţioneze această relaţie după ce domnul Horia Georgescu a ajuns preşedintele ANI. Încă un lucru care este surprinzător este că toate documentele care plecau de la SRI plecau sau treceau şi pe la Direcţia juridică pentru o viză juridică, toate documentele sau toate notele care au plecat de la SRI către ANI nu au trecut niciunul dintre ele pe la Direcţia juridică, deşi făceau referire la articolele din lege încălcate sau posibil de a le fi încălcat cei care au făcut obiectul sesizărilor”, a precizat Claudiu Manda.

Documente folosite ca ”unealtă” politică

„Pe de altă parte, am observat că sunt cazuri şi rămâne să vedem dacă vom merge mai departe să constatăm şi alte cazuri, dar avem trei exemple, în care, pe de-o parte, în două dintre ele, în diferite momente importante în cariera unui om politic sau oamenilor politici de atunci, pe baza acestui circuit notă de sesizare SRI-sesizare ANI, documentele făcute au încercat să scoată din viaţa politică actori politici. Şi avem şi un treilea exemplu în care domnul George Maior încerca mai degrabă să salveze un politician care avea o astfel de sesizare făcută la ANI. Cele trei exemple sunt Klaus Iohannis, şi am explicat la momentul la care l-am audiat pe domnul Horia Georgescu detalii în acest sens, al doilea Eduard Hellvig şi al treilea exemplu este exemplul domnului Ponta, care a făcut obiectul unei sesizări din partea ANAF-ului, domnul Blejnar era la vremea respectivă, privind o posibilă stare de conflict de interese, după care domnul Blejnar şi domnul Horia Georgescu ne-au confirmat că domnul Maior se interesa de acest subiect şi încerca să-i determine pe cei de la ANI să nu meargă mai departe cu documentul şi cu documentarea şi mai degrabă să închidă dosarul”, a subliniat Manda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *