Clickbait sau lipsă de informare? De ce probabilitatea ca un candidat să câștige alegerile din primul tur e infimă

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Mircea Comşa, sociolog, doctor în sociologie și conferentiar la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii „Babes-Bolyai” atrage atenția asupra unui articol publicat de Libertatea, în care se menționează faptul că o companie internațională de predicții anunță că este posibil să nu avem un tur II al Alegerilor Prezidențiale. PolyMarket este o casă de pariuri, nu de sondaje, deci nu face sondaje, spune Mircea Comşa, care explică și de ce „chiar dacă unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din România obține mai mult de 50%+1 dintre voturi, probabilitatea ca acel candidat să câștige alegerile din primul tur e infimă”.

„Nu-mi dau seama dacă titlul și conținutul textului încearcă să atragă atenția cu orice preț sau dacă e vorba doar despre o lipsă de informare. Indiferent care dintre aceste două ipoteze este adevărată … tot e aiurea. Iată de ce!

PolyMarket este o casă de pariuri, nu de sondaje, deci nu face sondaje. Să prezinți cotele de la pariuri ca rezultate ale unui sondaj …!

PolyMarket nu face predicții. Desigur, datele respective pot fi și sunt folosite pentru a face predicții. Doar că pentru asta e nevoie de o modelare statistică a acestor date, alături de alte date.

PolyMarket (sau altă companie similară) nu face analize politice. Nici a situației din România, nici din alte țări. Cotele sunt stabilite automat, pe baza unui algoritm aplicat sumelor pariate.

Chiar dacă unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din România obține mai mult de 50%+1 dintre voturi, probabilitatea ca acel candidat să câștige alegerile din primul tur e infimă. Iată de ce:
(1) Conform listelor electorale, în România sunt aproximativ 18,2 milioane persoane cu drept de vot.
(2) În Constituția României scrie foarte clar (articolul 81, punctul 2): Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) La alegerile prezidențiale, de altfel cele cu prezența cea mai mare, s-au prezentat până acum la turul 1 undeva în jur de 10 milioane de alegători.
Din aceste trei premise rezultă că un candidat poate deveni președinte din primul tur doar dacă obține aproximativ 9,1 milioane voturi, adică peste 90% din voturile care de obicei sunt exprimate la turul 1. Crede cineva că un astfel de rezultat are o probabilitate cât de cât rezonabilă? Să omiți un fapt atât de important, nu prea seamănă a jurnalismul pe care ni-l dorim, nu?!”, spune sociologul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: