Noul an școlar 2022-2023 începe luni cu mai multe schimbări în privința structurii și evaluării, însă cu aceleași problemele sistemice cu care se confruntă învățământul românesc de mulți ani.
2022-2023 este ultimul an școlar care se desfășoară pe vechiul pachet de legi ale educației, a spus premierul Nicolae Ciucă, săptămâna trecută, la o ședință de pregătire cu prefecții și reprezentanții inspectoratelor școlare.
Din dorința de a arăta că lucrurile se vor desfășura diferit anul acesta, prim-ministrul a reușit un soi de critică: „Există, din păcate, experiența de a ne lua prin surprindere începerea anului școlar”.
Indirect, el a admis că ședința de pregătire cu responsabilii pe tema pregătirii începerii anului școlar ar fi fost organizată târziu, scrie romania.europalibera.org.
„Sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri și să identificăm soluțiile și modul în care putem să sprijinim începerea, debutul anului școlar din 5 septembrie”, a spus Nicolae Ciucă.
Simțindu-se vizat, ministrul Educației a răspuns: „Anul ăsta ne-a surprins mult mai puțin decât în anii anteriori”. „Suntem departe de a avea toate condițiile îndeplinite”, admite cu modestie Sorin Cîmpeanu, prezentând lista realizărilor sale.
Reiese din această punere în scenă că problemele din învățământul românesc sunt cunoscute la nivel de prim-ministru și ministru, chiar dacă sunt cosmetizate inclusiv de către cei doi.
Schimbările permanente
În sine, reformele sunt binevenite, însă în Educație acest lucru a însemnat mai degrabă o bătaie de cap generalizată la adresa elevilor, părinților și a profesorilor. Aproape că nu a existat ministru al Educației în ultimele decenii care să nu fi venit cu propria viziune și propriul său pachet de modificare a legilor din învățământ.
Potrivit unei cercetări a World Vision România, 27% din cadrele didactice ar solicita în primul rând „mai puține schimbări”, în timp ce 96% dintre profesori și-ar dori să fie consultați când se iau decizii în educație.
Iar în acest an, discuțiile pe marginea modificărilor s-au purtat chiar și în ultima săptămână de vacanță.
Citeşte articolul integral AICI.