Clotilde Armand a primit calitatea de inculpat în dosarul din data de 25.04.2024 ce vizează conflictul de interese.
Potrivit informațiilor regăsite pe portal.just, în dosarul „mamă” deschis la data de 25.04.2024 ce vizează conflictul de interese, Clotilde Armand a primit calitatea de inculpat.
Art. 301 din Codul penal prevede că:
„Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:
a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta”.
A fost deschis un dosar asociat, respectiv dosarul 12508/299/2024/a1, unde se iau măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară.
Stadiul dosarului este în fond.
Încă nu a fost publicată soluția pe scurt de la termenul de azi.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News