Skip to content
Cluj Știri locale

Cluj: Incendiu într-un bloc de locuinţe din Bonţida; locatarii s-au autoevacuat

facebook igsu

Un incendiu soldat cu pagube materiale s-a produs marţi, într-un bloc de locuinţe din localitatea Bonţida, acesta fiind provocat, potrivit primelor cercetări, de o defecţiune la instalaţia electrică, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, potrivit Agerpres.

Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri Cluj-Napoca, precum şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bonţida.

În momentul sosirii pompierilor, focul se manifesta la unul dintre apartamentele imobilului, iar locatarii blocului erau autoevacuaţi. Trei femei au fost consultate de către echipajul SMURD, fără a fi transportate la spital. Au fost distruse bunurile din apartamentul respectiv şi au fost deteriorate câteva lucruri din apartamentele învecinate. Focarele au fost lichidate în scurt timp după sosirea pompierilor, fiind limitată propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Din cercetările preliminare a rezultat că incendiul a pornit de la o defecţiune a instalaţiei electrice’‘, au precizat reprezentanţii ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *