Cluj: Plan roşu de intervenţie la o firmă din Câmpia Turzii unde mai mulți muncitori au inhalat o substanță toxică

Sursă foto: Facebook / 112

ISU Cluj a activat, luni, planul roşu de intervenţie la un operator economic din Câmpia Turzii, unde mai multe persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă nenominalizată.

„La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic, situat pe strada Laminoriştilor din municipiul Câmpia Turzii, care a anunţat faptul că 12 persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă. Toate cele 12 persoane sunt conştiente şi cooperante, acuzând stare de rău. Astfel, a fost activat Planul Roşu de intervenţie. Spaţiul unde aceste persoane lucrau a fost deja ventilat. La misiune iau parte o autospecială cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD şi 3 echipaje SAJ”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Ulterior, ISU Cluj a revenit cu precizarea că 14 persoane sunt evaluate de medici.

„Au fost evaluate 14 persoane de către echipajele medicale. Din fericire, toate prezintă simptome uşoare. Urmează să fie stabilit câte dintre acestea vor fi transportate la spital. Până acum, niciuna nu a fost transportată la spital”, se mai arată în informarea ISU Cluj.

Potrivit informațiilor obținute în EXCUSIVITATE de TurdaNews, substanța cu care s-au intoxicat ar fi hraniclean, utilizată la curățarea unor piese.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: