Skip to content
Cluj Locale Social

Cluj. Procurorul din dosarul ”Gazeta”, eliberat din funcție

monitorulcj.ro

Președintele României i-a eliberat din funcție pe procurorul Daciana Deritei și pe judecătorul Sergiu Leon Rus. Procurorul Daciana Deritei este magistratul care a instrumentat dosarul „Gazeta”, în care mai mulți jurnaliști clujeni au fost acuzați de șantaj și achitați după zece ani de procese.

Conducerea editorială și administrativă a săptămânlului Gazeta de Cluj a fost trimisă în judecată, în 19 ianuarie 2007, la Tribunalul Cluj, sub acuzația de șantaj și asociere la un grup infracțional. Din martie 2007, dosarul a fost strămutat la Brăila, timp de 10 ani urmând zeci de termene de judecată. După 10 de ani de procese și mai multe luni de arest preventiv, dispus de judecătorii de la Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați, directorul trustului de presă Liviu Man și alți angajați au fost achitați de toate acuzațiile aduse de DIICOT, informează monitorulcj.ro

Potrivit decretului, Daciana Deritei a fost eliberată din funcție și urmează să fie pensionată.

Tot ieri, președintele a semnat și decretul de eliberare din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a lui Sergiu-Leon Rus, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *