Consiliul Național al Audiovizualului se va retrage din monitorizarea mediului online dacă guvernul condus de Marcel Ciolacu nu va aloca instituției bugetul pe care l-a solicitat, a declarat Valentin Jucan, vicepreședintele CNA, citat de Paginademedia.
„Eu doresc să spun acum într-un mod clar şi public şi asumat că dacă rezultatul hotărârii Guvernului va fi ca această instituţie să nu primească banii solicitaţi, eu ca vicepreşedinte şi ordonator principal de credite voi lua decizia de a retrage instituţia din absolut toate deciziile care implică platformele online”, a afirmat Valentin Jucan în ședința publică de joi a CNA.
„De asemenea, îmi voi asuma în mod public şi voi transmite atât Guvernului României cât şi preşedinţilor celor două camere că Consiliul Naţional al Audiovizualului nu va avea, atâta timp cât voi avea semnătura ca vicepreşedinte, nu va avea nicio implicare în activitatea online”, a mai spus vicepreședintele CNA.
„Dacă această brumă de bani nu este dată, eu voi considera că este o decizie indirectă şi neasumată de emasculare a autorităţii şi de punere a ei într-un colţ astfel încât să nu mai deranjeze”, a continuat acesta.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News