Skip to content
Sport

CNA trage un semnal de alarmă în privința cutremurelor. Ce propunere inedită face televiziunilor

Consiliul Național al Audiovizualului recomandă televiziunilor să difuzeze şapte spoturi animate care conţin informaţii privind măsurile care trebuie adoptate şi referitor la comportamentul adecvat înainte de producerea, pe timpul şi după manifestarea unui cutremur:

Astfel, CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de la Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Totodată, membrii CNA i-au audiat, marţi, pe reprezentanţii IGSU.

Conform adresei citate de Mediafax, pe fondul producerii, în ultima perioadă, pe teritoriul României a unor cutremure de magnitudine redusă sau moderată au fost diseminate către populaţie informaţii discordante cu privire la măsurile şi modul de comportare cu prilejul unui astfel de eveniment, informează reportervirtual.ro.

Acestea fiind spuse, Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, şi-a propus demararea unei campanii naţionale de informare preventivă, intitulată „Nu tremur la cutremur!”.

Sursă foto ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *