Skip to content
Economie

CNAIR anunţă că a fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, în lungime de aproape 32 de kilometri

Facebook
" "

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, în lungime de aproape 32 de kilometri, fiind vorba despre o asociere de firme. Valoarea contractului este de peste 670 de milioane de lei, fără TVA.

Potrivit CNAIR, vineri, au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Craiova-Piteşti, Tronsonul 3” către toţi ofertanţii.

”Ofertantul desemnat caştigător este asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. (S.C. SA&PE Construct S.R.L. – Lider de asociere), cu preţul de 670.717.330,94 Lei fără TVA şi un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componenta financiară şi 50 de puncte pentru componenta tehnică”, a transmis CNAIR.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor

Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia drumului expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 3, între localităţile Slatina – Colonesti, cu o lungime de 31,75 km.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, a precizat CNAIR, scrie News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *