CNAIR cere o nouă expertiză a podului de peste Dunăre de la Brăila, după ce a apărut apă în asfalt

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat efectuarea unei expertize tehnice la Podul Suspendat peste Dunăre, după ce a fost observată prezenţa apei în interiorul stratului asfaltic prin mai multe găuri forate anterior pentru verificarea grosimii asfaltului turnat recent.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, în contextul reasfaltării Podului Suspendat peste Dunăre cu noua reţetă asfaltică, în noul strat de asfalt au fost realizate în jur de 10 găuri tehnice de control, cu rol de verificare a grosimii stratului aplicat, un element esenţial pentru durabilitatea suprafeţei de rulare. Practic, aceste puncte de control le-au permis specialiştilor să se asigure că stratul asfaltic este turnat uniform, conform specificaţiilor tehnice prevăzute în proiect. În interiorul acestor orificii a fost observată de curând existenţa apei – un fenomen neobişnuit, mai ales în lipsa unor precipitaţii recente – motiv pentru care CNAIR i-a solicitat constructorului, care răspunde de lucrare pe durata garanţiei, să efectueze o expertiză tehnică completă, pentru a stabili sursa exactă a prezenţei apei şi a identifica soluţiile eficiente şi cât mai puţin invazive pentru remedierea situaţiei.

„În momentul turnării noii reţete asfaltice pe Podul Suspendat peste Dunăre, au fost forate câteva găuri de mici dimensiuni, în jur de 10, pentru a se putea măsura grosimea noului strat asfaltic. Noua reţetă prevede o anumită grosime a stratului de asfalt. Este o reţetă mai dură, cu mai multe agregate. Înainte erau mai puţine agregate şi mai mult bitum, iar stratul era mai gros. Acum stratul de asfalt este mai subţire, dar unul dintre secrete este să păstrezi uniformitatea stratului. Aşa că au fost făcute aceste mici găuri, prin care s-a putut măsura şi păstra nivelul stratului de asfalt. De curând, prin aceste găuri, s-a constat că iese apă şi am cerut constructorului, pentru că podul este în perioada de garanţie, efectuarea unei expertize, pentru a înţelege cu ce fenomen ne confruntăm, mai ales că în zonă nu a mai plouat de două săptămâni. Asta ne-a determinat să cerem o expertiză, în care suntem implicaţi şi noi, dar responsabilitatea principală este a constructorului, deoarece podul este încă în perioada de garanţie”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

Potrivit sursei citate, CNAIR analizează apariţia apei în stratul asfaltic al Podului Suspendat peste Dunăre şi, în urma consultării cu experţi, ia în calcul două ipoteze: infiltraţii de apă de ploaie sau formarea de condens. Având în vedere că nu au existat precipitaţii recente, cea mai plauzibilă cauză este condensul apărut între asfalt şi tablierul metalic, din cauza diferenţelor de temperatură şi a sistemului intern de răcire al podului.

„Am cerut opinia unor experţi care au spus că sunt două variante. Ori s-a infiltrat apă de ploaie pe undeva, ori este condens. Având în vedere că, de două săptămâni, nu mai plouase acolo şi că nu are cum să se formeze un depozit de apă undeva, mergem pe ideea că ar fi vorba despre condens format între suprafaţa asfaltică şi tablierul metalic. Pentru că sunt diferenţe de temperatură şi pentru că în interiorul tablierului sunt nişte pompe de aer care menţin temperatura scăzută în tablier, ca să nu se încingă tablierul. I-am cerut constructorului să facă expertiza, iar între timp am mers şi noi cu Cestrinul. Am făcut şi noi nişte măsurători cu georadarul, pentru a vedea cum se comportă diversele straturi, care sunt temperaturile şi consistenţele şi tot ce ţine de pod. După ce se va stabili cauza existenţei acestei ape, care nu se explică deocamdată logic, vom stabili măsurile de remediere pe care constructorul trebuie să le pună în operă. Important este să evităm o intervenţie distructivă, cum ar fi decopertarea asfaltului, mai ales că reţeta actuală s-a comportat foarte bine până acum”, a precizat Alin Şerbănescu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: