Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis, vineri, că monitorizează continuu modul de utilizare a bugetului aprobat pe toate domeniile de asistenţă medicală, iar în prezent nu există discontinuităţi în tratamentul pacienţilor oncologici.
În urma unor verificări, au fost semnalate probleme în unităţi sanitare din şapte judeţe şi din Bucureşti, dar s-a intervenit. CNAS precizează că MInisterul Finanţelor caută soluţii pentru a se acoperi obligaţii în valoare de 2,8 miliarde lei care sunt scadente.
”Echipa CNAS apreciază eforturile depuse de Ministerul Finanţelor pentru identificarea soluţiilor necesare în vederea achitării tuturor obligaţiilor scadente în luna august, în valoare de 2,8 miliarde lei. Totodată, CNAS utilizează toate pârghiile legale pentru a evita discontinuităţile în asigurarea tratamentelor medicale, până la aprobarea unei rectificări bugetare pozitive”, a transmis, vineri, CNAS, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, având în vedere că începând cu luna septembrie creditele de angajament pentru medicamentele oncologice din contractele cost-volum nu sunt suficiente pentru acoperirea necesarului, CNAS a efectuat o redistribuire a acestor credite în valoare de 405 milioane lei, în conformitate cu solicitările spitalelor, astfel încât unităţile sanitare să poată acorda pacienţilor tratamentul corespunzător fără discontinuităţi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News