CNAS înființează o comisie pentru Dialog Permanent cu Pacienții

Sursă foto: Andrei Baciu
Sursă foto: Andrei Baciu

O Comisie pentru Dialog Permanent cu Pacienţii va funcţiona, începând de joi, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit unei postări publicate joi pe pagina de Facebook a CNAS, de astăzi va funcţiona Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienţii, un forum de colaborare permanentă între CNAS şi asociaţiile de pacienţi din România.

„Orice decizie pe care CNAS o ia şi orice acţiune pe care o întreprinde trebuie să fie în interesul pacienţilor. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile şi interesele pacienţilor din România, este nevoie de un dialog onest, transparent şi constructiv. De astăzi, acest lucru se va realiza permanent, în mod oficial, prin constituirea acestui parteneriat instituţional la care sunt invitate să fie parte toate organizaţiile şi asociaţiile constituite în mod legal, care reprezintă interesele pacienţilor din România. Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare”, a declarat dr. Andrei Baciu, preşedintele CNAS.

Prima întâlnire a avut loc joi, iar la aceasta au participat peste 50 de asociaţii ale pacienţilor.

Reprezentanţii CNAS au identificat, până acum, peste 200 de astfel de organizaţii. Toate asociaţiile constituite legal care reprezintă interesele pacienţilor şi care doresc să intre în acest parteneriat instituţional şi nu au primit un e-mail de la CNAS sunt rugate să scrie la dialogpacienti@casan.ro.

Fostul secretar de stat din Ministerul Sănmătăţii Andrei Baciu a fost numit, săptămâna trecută, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL