Skip to content
Societate

CNCAV: 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta. Două noi decese

facebook

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 a anunţat miercuri două noi decese provate de tulpina Delta a noului coronavirus, bilanţul fiind astfel de trei decese. De asemenea, Comitetul precizează că varianta Delta are potenţial de a deveni tulpină majoritară la nivel global, precizând faptul că vaccinurile administrate în schemă completă îşi menţin eficienţa faţă de infecţia cu această tulpină.

”Alte două decese au fost înregistrate ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, sunt din judetul Bacău şi erau nevaccinate, deşi aveau condiţii medicale preexistente”, precizează CNCAV.

ŞTIREA INIŢIALĂ – CNCAV a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare faţă de tulpina iniţială şi cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.

“Varianta Delta are potenţialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite ţări, fiind responsabilă de un număr mare de infecţii, predominant la persoanele nevaccinate. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă îşi menţin eficienţa faţă de infecţia cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecţie de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecţie de 92%.  Vacinarea cu schemă completă oferă protecţie faţă de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicaţii şi de deces”, a anunţat CNCAV.

Sursa citată menţionează că în România, au fost confirmate, până la acest moment, 57 de cazuri de infecţie cu tulpina Delta, în nouă judeţe din ţară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeş şi municipiul Bucureşti. De asemenea, un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din muncipiul Piteşti, nevaccinată.

“La o parte dintre infecţiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul naţional, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare”, a mai afirmat CNCAV.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea a mai menţionat că atât într-o ţară cu acoperire vaccinală mai crescută (Marea Britanie), cât şi într-o ţară cu acoperire vaccinală mai scăzută (India), varianta Delta a devenit rapid predominantă.

Astfel, în Marea Britanie, varianta Delta a devenit dominantă rapid.

CNCAV a menţionat că în aprilie 2021, au început să fie identificate primele infectări cu varianta Delta, astfel că prevalenţa în luna mai a ajuns la aproximativ 25%, iar în iunie a ajuns la peste 80% din totalul cazurilor de infecţie. De asemenea, în luna mai 2021, acoperirea vaccinală cu o doză era de aproximativ 50%, iar cu două doze, de aproximativ 23%.

La data de 05 iulie 2021, acoperirea vaccinală cu o doză era de aproximativ 70%, iar cu două doze, de aproximativ 50%. Totodată, în perioada aprilie – mai, media cazurilor noi a fost de 2.400/ zi;

De la finalul lunii mai, numărul cazurilor şi prevalenţa tulpinii Delta sunt în continuă creştere, astfel că media infecţiilor raportate în ultima săptămână (29.06.2021 – 05.07.2021) a ajuns la peste 25.000/ zi – o creştere cu 53% în comparaţie cu săptămâna precedentă, a precizat sursa citată.

De asemenea, în perioada 01 februarie 2021 – 14 iunie 2021, aproape un sfert dintre cazurile de îmbolnăvire cu varianta Delta, care au necesitat asistenţă medicală de urgenţă, au fost confirmate în rândul persoanelor vaccinate cu o singură doză, mai puţin de 1 din 10 cazuri fiind persoane vaccinate complet.

CNCAV a prezentat informaţii şi despre situaţii din India. Şi aici varianta Delta a devenit dominantă rapid: prevalenţa în martie fiind la maximum 20%, în luna mai, la peste 75%, iar în luna iunie, la aproape 100%.

În luna iulie, acoperirea vaccinală este încă foarte scăzută: cu o doză- 20%, iar cu 2 doze, aproximativ 5%.

CNCAV susţine că este absolut necesară creşterea acoperirii vaccinale pentru limitarea transmiterii şi reducerea efectelor variantei Delta.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea a menţionat că varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanşeze noi valuri de infecţie în ţări şi regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare, iar o analiză efectuată asupra evoluţiei din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populaţia care a trecut anterior prin boală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *