CNI – desemnată ca structură de implementare pentru construcţia şi dotarea Institutului Regional de Oncologie Timişoara

Sursă foto: Facebook/ Guvernul României

Compania Naţională de Investiţii a fost desemnată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă ca structură de implementare pentru construcţia şi dotarea viitorului Institut Regional de Oncologie Timişoara, o investiţie de aproximativ 1.150.000.000 lei, care va fi finanţată din PNRR, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Un pas important pentru începerea lucrărilor într-un termen cât mai scurt la Institutul Regional de Oncologie Timişoara a fost făcut astăzi de guvern, prin desemnarea Companiei Naţionale de Investiţii ca structură de implementare pentru construcţia şi dotarea viitoarei unităţi medicale. Investiţia este în valoare de aproximativ 1.150.000.000 lei şi va fi finanţată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern desfăşurată la sediul Prefecturii Timiş.

El a detaliat şi cu privire la dotările de care va beneficia viitorul Institut Regional de Oncologie din Timişoara.

„Va avea 250 de paturi, ambulator de specialitate integrat, cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, săli de tratament, şase săli de operaţie, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar şi un centru de transplant medular şi celule stem”, a precizat Constantin.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL