CNN: Cel puţin cinci republicani, dezamăgiți de Donald Trump, vor lua cuvântul la Convenţia Democrată

Sursa foto: freepik

Cel puţin cinci republicani, care sunt dezamăgiţi de Donald Trump, vor vorbi la Convenţia Naţională Democrată de la Chicago, ce se va încheia joi prin oficializarea candidaturii Kamalei Harris pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează CNN, citată de News.ro.

John Giles este primarul din Mesa, Arizona. El a declarat pentru CNN în iulie că o susţine pe candidata democrată la preşedinţie, Kamala Harris. „Nu este ceva ce am fost încântat să fac, dar, ocazional, există chestiuni şi îndoieli care ne sunt prezentate în viaţă, care sunt pur şi simplu prea convingătoare pentru a fi trecute cu vederea”, a spus republicanul.

Geoff Duncan este fostul adjunct al guvernatorului Georgiei şi a venit în sprijinul lui Harris. El a declarat anterior pentru CNN că are un mesaj pentru republicanii din întreaga naţiune: „Doar pentru că votaţi pentru Kamala Harris în 2024 nu înseamnă că sunteţi un democrat. Înseamnă doar că sunteţi un patriot. Îţi faci datoria de american să faci un pas în faţă şi să revendici viitorul acestei ţări”, a spus el.

Stephanie Grisham a fost secretar de presă al Casei Albe timp de mai puţin de un an în timpul administraţiei Trump. Ea a lucrat în diferite roluri ca asistent principal al lui Donald şi Melania Trump timp de cinci ani şi a scris o carte despre perioada în care a fost şefa de personal a Melaniei.

Olivia Troye este un fost oficial de securitate naţională al Casei Albe în timpul administraţiei Trump. Ea s-a alăturat lui Harris la un eveniment în Michigan cu câteva zile înainte ca preşedintele Joe Biden să se retragă din cursă.

Adam Kinzinger este un fost congresman republican care a servit timp de 12 ani. El se descrie ca un „conservator mândru”, dar l-a susţinut pe Biden în iunie. A fost unul dintre cei 10 republicani din Camera Reprezentanţilor care au votat pentru punerea sub acuzare a lui Trump pentru „incitare la insurecţie” în legătură cu rolul fostului preşedinte în timpul atacului din 6 ianuarie asupra Capitoliului.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: