Skip to content
Societate

Coadă de 3 ore la intrarea în țară prin Vama Nădlac

Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II este aglomerat din nou luni dimineaţă, pe sensul de intrare în ţară, oamenii fiind nevoiţi să aştepte cel puţin 3 ore pentru efectuarea formalităţilor, în timp ce la Nădlac I se aşteaptă aproximativ o oră.

Conform aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la intrarea în ţară prin Nădlac II (autostrada pan-europeană) sunt deschise şapte artere pe care se fac controale, dar mai există şi patru staţii mobile de control. Aplicaţia menţionează drept cauze pentru timpii mari de aşteptare traficul intens şi „controale amănunţite efectuate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19”.

Şi la Nădlac I (DN 7) sunt deschise şapte artere la intrare, la care se adaugă patru staţii mobile pentru verificarea călătorilor, scrie Agerpres.

La celelalte puncte din judeţ, Vărşand şi Turnu, se aşteaptă circa 15 minute pentru tranzitare.

Traficul se desfăşoară normal pe sensul de ieşire din România prin cele patru puncte de tranzitare rutieră din judeţul Arad – Nădlac I, Nădlac II, Turnu şi Vărşand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *