Coaliția PNL-PSD are mari șanse să continue și după alegerile din 2024, este de părere Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD. Invitat în studioul Puterea Știrilor, social-democratul a susținut că „o majoritate democratică și care să asigure stabilitate și performanță în guvernare nu poate fi făcută decât din cele două partide: PSD și PNL”.
„O coaliție PNL-PSD este singura formulă care cred că poate duce în acest moment țara înainte. Dacă ne uităm pe sondajele din acest moment, guvernarea se ține cu o majoritate în Parlament, iar o majoritate democratică și care să asigure stabilitate și performanță în guvernare nu poate fi făcută decât din cele două partide: PSD și PNL. Sigur, există și UDMR, există și minorități, dar văzând în acest moment orientarea electoratului, această alianță trebuie să meargă până la capăt – și mă bucur că s-a așternut un pic de liniște din partea colegilor de la Partidul Național Liberal, pentru că noi trebuie să ne uităm la guvernare și să venim cu soluții pe care românii să le aprecieze, nu cu declarații publice.
Nu e nicio săgeată aruncată în curtea PNL, mă bucur că în sfârșit ne concentrăm pe guvernare, pentru că am avut o perioadă în care n-am făcut decât să răspundem unui altuia la lucruri care nu cred că sunt așteptate de români. Dacă vrem voturi, trebuie să facem. Cearta nu cred că mai aduce nimic bun, lumea s-a cam săturat de meciuri ”, a declarat Lucian Romașcanu, la Puterea Știrilor.
„AUR nu poate face parte dintr-o alianță cu PSD”
Purtătorul de cuvânt al PSD a exclus, însă, o eventuală alianță cu AUR, despre care susține că „are un mesaj fundamental în afara valorilor în care cred social-democrații”. Lucian Romașcanu a avut și un messaj pentru votanții AUR: „îi rog doar să se uite atent la spectrul politic și să înțeleagă că un vot pentru niște promisiuni fără acoperire este un vot pierdut. Iar un vot din răzbunare pentru eventualele eșecuri ale clasei politice, este iarăși un vot pierdut și cu consecințe fatale”.
„AUR nu poate face parte dintr-o alianță cu PSD. Nu are cum să se întâmple lucrul acesta. AUR are un mesaj fundamental în afara valorilor în care crede PSD. Sunt acuzații în spațiul public că vin de la răsărit. Sunt foarte mulți oameni care au o speranță în AUR și le spun și cu această ocazie să fie, totuși, extrem de conștienți că votul lor este extrem de important. Trebuie să fie un vot util pentru creșterea României. Vorbim de un partid care vine doar cu lozinci, cu critici deșănțate, idei nefundamentate. Oameni care nu au un proiect și o soluție pentru România și se manifestă doar într-o zonă populistă nu trebuie luați foarte tare în calculul votului.
Nu vreau să vorbesc lucruri care să rănească electoratul AUR, pentru că tot români sunt și dumnealor. Dar îi rog doar să se uite atent la spectrul politic și să înțeleagă că un vot pentru niște promisiuni fără acoperire este un vot pierdut. Iar un vot din răzbunare pentru eventualele eșecuri ale clasei politice, este iarăși un vot pierdut și cu consecințe fatale”, a mai precizat Lucian Romașcanu, în direct la Puterea Știrilor.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News