Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru 11 judeţe, valabilă pe parcursul zilei de duminică.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, precum şi în estul Munteniei, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.
Sunt vizate de atenţionare judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Bacău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News