Skip to content
Meteo

Cod galben de furtuni, în 19 judeţe

unsplash.com

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de furtuni, valabilă în zone din 19 judeţe, pe tot parcursul acestei zile.

Astfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),  în intervalul orar 12:00 – 23:00, la munte, în jumătatea de nord a Olteniei şi a Munteniei, precum şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Codul galben va afecta total sau parţial zone din judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.

Pentru Municipiul Bucureşti, miercuri vremea va fi călduroasă, dar cerul va avea înnorări trecătoare şi, mai ales spre seară şi la începutul nopţii, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. La nivelul Capitalei, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *