Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, în 25 de judeţe, până aproape de miezul nopţii

Sursa foto: pixabay
Sursa foto: Pixabay

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru 25 de judeţe, până aproape de miezul nopţii. Vor cădea şi 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Potrivit ANM, până la ora 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii.

Sunt vizate judeţe din Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei şi local din Maramureş.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, pe arii restrânse, şi în restul ţării”, a mai transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, în zilele următoare, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.

Potrivit ANM, în Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă.

”Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi frecvente descărcări electrice, averse torenţiale (5…10, izolat peste 15 l/mp), intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade”, au mai transmis meteorologii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: